Ursitoarele de la Petreceri Magice aduc un strop de magie petrecerii de botez a copilului

Nasterea unui copil este intotdeauna considerata una dintre cele mai mari bucurii ale acestei lumi, iar pentru copil, parintele are indatorirea de a-i oferi protectie, ingrijire si iubire. Se stie ca odata ce micutul apare pe lume, acesta necesita ocrotire si cine il poate proteja, spiritual si fizic, mai bine decat ursitoarele, menite sa ii calauzeaza intregul drum in viata?

Ursitoarele ofera ocrotire copilului intreaga viata

In primele zile de viata ale bebelusului, nasa copilului, considerata si mama spirituala a acestuia, invoca prezenta a trei ursitoare intr-o ceremonie cu apa, flori, prajituri si tot ceea ce este mai bun de oferit pe aceasta lume. „Cina ursitoarelor” are loc in a treia zi de la nasterea copilului, acolo unde credinta sustine ca aceste personaje trebuie sa fie ospatate si platite pentru a ursi soarta copilului, fiind si motivul pentru care acestora li se pun pe masa 3 banuti, dar si mancaruri pe alese.

Ursitoare botez BucurestiPoate nu cu totii stim, insa, ursitoarele sunt considerate fiintele imaginare, despre care se spune ca au darul de a contura si decide soarta omului inca de la nastere. De aceea, si traditia spune ca ursitoarele apar noaptea la usa casei familiei si prezic viitorul copilului.

Cu siguranta, ritualul de ocrotire continua si in dimineata urmatoare, atunci cand nasa copilului intreaba mama despre ce anume a visat si a fost prevestit in vis, cu privire la destinul copilului. Conform credintei, ursitoarele sunt in numar de trei si joaca rolul Iubirii, Intelepciunii si al Norocului. Fiecare dintre acestea prezic o etapa semnificativa din viata copilului.

In mitologie si in religie se spune ca aceste trei ursitoare sunt transmise de catre Dumnezeu, pentru a contura personalitatea si drumul de parcurs al copilului. Astfel, Ursitoarea cea mai mare Inteligenta dintre ele este responsbaila cu tinerea fusului si a furcii, ursitoarea Iubirii este cea care va prezice destinul copilului in relatiile de afectiune si respect, si in cele din urma, ursitoarea Norocului, care va fi cea care va fi responsabila cu firul pozitiv al vietii.

Traditii despre ursitoarele de botez

Ursitoare botezPana nu demult, parintii din Romania uitasera complet de traditia ursitoarelor, insa, in ultima perioada, acestia au acordat o mai mare atentie festivitatilor de botez, dar si celor de cinstire a personajelor ce indruma si ocrotesc viata copilului. Altfel spus, ursitoarele sunt prezente la botezul copilului, tot in numar de trei, pentru a-i oferi micutului ingredientele de care are nevoie pentru o viata sanatoasa si imbelsugata, dar si pentru a oferi o petrecere mirifica parintilor si invitatilor.

Cu siguranta, ursitoarele de la Petreceri Magice pun in scena jocuri de rol, rostesc versuri si fac incantatii pentru ca bebelusul sa fie inzestrat cu cele mai bune calitati, de la bunatate, intelegere, ocrotire, generozitate si pana la liniste sufleteasca.

Prezenta ursitoarelor la botez este de necontestat, mai ales ca ursitoarele de la Petreceri Magice ofera cele mai bune servicii, la preturi cat mai accesibile pentru orice familie. Cu astfel de personaje, fiecare eveniment festiv al botezului poate contura o cu totul alta dimensiune a vietii, intr-o asa maniera incat copilul si invitatii sa aiba parte de un strop de magie cu fiecare spectacol pus in scena.

Pachete fermecate pentru Ursitoare de botez Petreceri Magice

Ursitoare botezPachetul standard al ursitoarelor de la Petreceri Magice s-a redus la valoarea de 290 de lei, pentru ca fiecare parinte sa isi permita mai multa povestire, fascinatie si magie cu fiecare clipa de celebrare a vietii micutului. Cu siguranta spectacolele live de interpretare, cele de jocuri, confetti si dansuri traditionale sunt plusate de fotografiile de la finalul evenimentului cu fiecare invitat si participant, pentru ca orisicine sa ia cu sine o amintire de la magicul moment.

Pachetele ursitoarelor de botez de la Petreceri Magice se impart in pachete Standard cu trei sau patru ursitoare, pachete Premium de trei ursitoare si un ingeras pazitor sau cu patru ursitoare si un ingeras pazitor. Pentru ultimele doua pachete, serviciile includ si masina cu fum gratis, pentru a fermeca intreaga istorie a traditiei de botez.

Ursitoarele de la Petreceri Magice sunt reale, sunt profesioniste in ceea ce fac, si mai aparte de toate, acorda afectiune si iubire pentru fiecare copil pentru care prezic destinul, astfel incat acesta sa devina un om corect si drept. De aceea, fiecare botez trebuie sa fie inzestrat cu unele dintre cele mai antrenante spectacole de cantat, jocuri de rol sau scenete, ceea ce face ca micutul sa fie in centrul atentiei, pentru ca, la urma urmei, intreaga petrecere este data in cinstea sa si acesta trebuie sa isi consolideze personalitatea, drumul si increderea in tot ceea ce il inconjoara de mic.